O vizită la Vatican – un vis devenit realitate


Traversam unul dintre numeroasele poduri ale orașului, când Bogdan mi-a spus să nu mă întorc să mă uit în jur până nu ajungem la punctul de belvedere. Am continuat să mergem până aproape de celălalt capăt al podului și apoi m-am întors ținând ochii închiși. Știam că atunci când îi voi deschide, priveliștea fie îmi va satisface așteptările, fie mă va dezamăgi, așa cum se întâmplă uneori atunci când îți dorești ceva ani de zile și ai așteptări prea mari. Dar când am deschis ochii mi-am dat seama că de data aceasta nu va fi cazul. Vederea din fața mea, cu podul plin de îngeri, copacii de tip „broccoli” și bazilica impunătoare, care trona peste întregul oraș sfânt, mi-a depășit cu mult așteptările.

St Peters Basilica dome seen from Umberto I bridge in Rome, Italy

Bazilica Sf. Petru văzut de pe podul Umberto I în Roma, Italia

Când Papa Ioan Paul al II-lea a murit, aveam 14 ani și nu știam prea multe despre Vatican, doar că este cel mai mic stat din lume. Dar, în timp ce urmăreeam împreună cu milioane de oameni din întreaga lume transmisiile live ale alegerii noului papă, am fost fascinată de imaginile Bazilicii Sf. Petru și de piața din fața acesteia, deoarece am simțit că este un loc special. Deși în acel moment nu nu mă atrăgeau călătoriile, îmi doream să reușesc să vizitez într-o zi Vaticanul, iar acum, 12 ani mai târziu, mă aflam la mai puțin de un kilometru de orașul sfânt.

St Peters Basilica and St Peters square in Vatican city

Bazilica Sf. Petru și piața Sf. Petru în Vatican

Prima dată în Vatican

Chiar dacă era deja seară, iar bazilica și muzeul din Vatican erau închise, am decis să mergem până în piața Sf. Petru. Am trecut pe lângă Castelul Sant’Angelo, am traversat Via della Conciliazione și după mai puțin de 20 de minute, ne aflam în mijlocul pieței, lângă un obelisc egiptean vechi de 4000 de ani, fascinați de grandoarea bazilicii și atmosfera liniștită ce domnea acolo.

St. Peters' Basilica and St. Peter's square in Vatican, Rome, Italy

Bazilica Sf. Petru și piața Sf. Petru în Vatican

Piața, proiectată și construită de Gian Lorenzo Bernini în secolul al XVII-lea, a fost neașteptat de liniștită și goală. Nu erau decât o mână de oameni care făceau poze și stăteau pe scările arcadelor masive, care reprezintă „brațele materne ale Bisericii Mamă” îmbrățișându-i pe vizitatori. Ne-am alăturat acelor câțiva turiști și am petrecut câteva minute, admirând frumusețea neegalată a acestei biserici, considerată a fi cea mai importantă biserică pentru catolici. După mai mult de o jumătate de oră petrecută acolo, am plecat din Vatican pentru a explora Roma, știind că în zilele următoare vom reveni pentru vizita mult așteptată a Bazilicii Sf. Petru.

St Peters Basilica in Vatican city, by night black and white

Bazilica Sf. Petru în Vatican pe întuneric, alb-negru

Cine se trezește de dimineață…

Deoarece am citit că Vaticanul este plin de turiști pe tot parcursul anului, ne-am trezit foarte devreme în dimineața următoare pentru a ajunge la catedrală înainte de a se aglomera. Am ajuns acolo înainte de 8 dimineața, așa că nu am petrecut mai mult de 5 minute la controlul de securitate. După 45 de minute, când am plecat, coada era mult mai lungă și atmosfera liniștită pe care am simțit-o noaptea trecută dispăruse în întregime, deoarece piața era acum plină de turiști. Dacă dorești să te bucuri de Vatican în liniște, sfatul meu ar fi să îl vizitezi cât mai devreme posibil.

Statues on top of St Peters Basilica in Vatican city

Statui pe Bazilica Sf. Petru în Vatican

Dar să revenim la vizita noastră … După ce am intrat în zona sigură a catedralei, am fost „întâmpinați” de un membru al Gărzii elvețiene pontificale. Acesta păzea Ușa de Bronz, una din intrările Palatului Apostolic, reședința Papei. Gărzile elvețiene sunt responsabile pentru siguranța Papei încă din secolul al XVI-lea și sunt celebri pentru uniforma lor colorată, despre care se spune că ar fi fost inspirată de Michelangelo.

Următoarea oprire a fost magnifica bazilică. Deși am fost impresionată de exterior, nimic nu m-a pregătit pentru splendoarea interiorului său. Din momentul în care am pus piciorul înăuntru, am fost complet uimită de imensitatea ei și decorațiunile inestimabile, dar mai important, m-am simțit extrem de norocoasă să fiu în interiorul „celei mai mari dintre toate bisericile creștinătății”.

Interior of St Peter's Basilica in Vatican, Rome, Italy, black and white

Interiorul Bazilicii Sf. Petru în Vatican

Cum am ajuns acolo atât de devreme, biserica era aproape goală, astfel că ne-am putut bucura de vizitarea ei în liniște. Am făcut un tur al bazilicii și am admirat toate capodoperele lui Bernini și Michelangelo. Cel mai impresionant dintre toate este cu siguranta baldachin-ul proiectat de Bernini, care se află chiar deasupra a ceea ce se crede a fi mormântul Sf. Petru, dar cupola lui Michelangelo sau altarul principal sunt, de asemenea, remarcabile.

Central Altar and St. Peter's Baldachin inside St Peter's Basilica in Vatican, Rome, Italy

Altarul central si baldachinul lui Bernini în centrul bazilicii Sf. Petru din Vatican

…tot nu scapă de aglomerație

Din nefericire, nu am putut petrece mai mult de 45 de minute în catedrală, deoarece aveam rezervate bilete pentru Muzeul Vatican pentru ora 9 dimineața. Muzeul se deschide la ora 9 dimineața pentru publicul larg (poți vizita muzeul cu un ghid privat înainte de deschidere) și în naivitatea mea, am crezut că, dacă vom intra așa devreme, vom fi printre primii vizitatori. Cât de mult m-am înșelat! Când am ajuns la muzeu la 8:50, erau deja mii de oameni în jurul lui, așteptând să intre. Cum noi am avut deja bilete, am trecut pe lângă mulțimea de afară, dar înăuntru erau încă cel puțin o mie de oameni.

Spiral stairs inside Vatican Museum, black white

Scară în spirală în interiorul muzeului Vatican, într-o clipă când nu au fost alți turiști

Știi acele articole cu „așteptări versus realitate” pentru atracțiile turistice cunoscute? Ei bine, la Muzeul Vatican, a fost exact ca în acele poze. Mă așteptam ca muzeul să fie aproape gol, având în vedere că am ajuns acolo când s-a deschis, dar în schimb a trebuit să mergem aproape tot timpul în coloană cu alți oameni. Sincer, nu pot spune că m-am bucurat foarte mult de vizita noastră, deoarece aproape tot timpul trebuia să fim atenți să nu călcăm pe cineva. Da, am fost impresionată de picturile și sculpturile valoroase expuse acolo și m-am simțit norocoasă că am putut vedea cu ochii mei un loc sfânt cum e Capela Sixtină, dar nu am putut admira cu adevărat toată arta neprețuită, găzduită de muzeu, deoarece erau mult prea mulți oameni.

Inside Vatican Museum

Interiorul muzeului Vatican

În ciuda mulțimii, trebuie să pui pe lista ta de călătorie și Muzeul Vatican. Deși trebuie să recunosc că nu sunt o cunoscătoare de artă, nu am putut să nu fiu uimită la vederea capodoperele expuse, în special cele din sălile Raphael și frescele și Judecata de Apoi ale lui Michelangelo, din Capela Sixtină. Desigur, Capela Sixtină era cea mai aglomerată. A trebuit să intrăm acolo în coloană și nu aveam voie să petrecem prea mult timp înăuntru. Dar doar ideea de a fi în capela unde se adună cardinalii să aleagă un nou papă, care este considerat succesorul apostolic al Sfântului Petru, mi-a făcut pielea de găină.

Painted walls and ceiling inside Vatican Museum

Pereți și tavan pictate în interiorul muzeului Vatican

Cateva ore nu sunt suficiente

După aproximativ 3-4 ore petrecute în muzeu a fost timpul să vizităm Roma. Dar despre Roma, îți voi povesti într-o altă postare. După ce ne-am plimbat câteva ore prin Roma, seara târziu ne-am întors la Vatican. Mi-a plăcut atât de mult atmosfera de pace și liniște care se revărsa asupra pieței Sfântului Petru odată cu lăsarea întunericului, încât am decis să ne petrecem fiecare seara din excursie acolo. După ce biserica și muzeul se închideau, majoritatea turiștilor se îndreptau spre Roma. Prin urmare, acesta era momentul perfect de a ne întoarce în piață și a ne așeza pur și simplu pe scări pentru a admira împrejurimile. Acesta este unul din puținele locuri în care am fost, unde mi-a plăcut doar să stau și să mă bucur de prezent, fără a mă grăbi să mai vizitez ceva. Am stat acolo până la ora 11, când poliția ne-a cerut să părăsim piață, pentru că se închide pe timpul nopții.

St Peters Basilica in Vatican city, by night

Bazilica Sf. Petru în Vatican,  seara

Vedere de la înălțime

Ne-a plăcut atât de mult Bazilica Sf. Petru încît am fi putut petrece fiecare minut din excursia noastră la Roma, vizitând-o. Așa că următoarea dimineață am petrecut-o tot în Vatican. De data aceasta am vrut să urcăm în domul bisericii, iar apoi să participăm la o liturghie. Înainte de 8 dimineața, eram deja trecuți de controlul de securitate și ne îndreptăm spre dom. Există două opțiuni de a ajunge sus pe terasa bisericii: fie urci pe jos toate cele 551 de trepte, fie iei un ascensor până la nivelul acoperișului și apoi urci ultimele 320 de scări pe jos. Am ales prima și am plătit 6 € (pentru a doua opțiune trebuie să plătești 8 €).

Central Altar seen from above inside St Peters Basilica in Vatican, Rome, Italy

Altarul central văzut de deasupra în interiorul bazilicii Sf. Petru din Vatican

La nivelul acoperișului am ajuns într-o galerie interioară, de unde poți admira superba cupola pictată de Michelangelo și de unde ai o vedere panoramică minunată asupra interiorului bisericii, mai ales asupra altarului principal. După ce am petrecut câteva minute pe balcon, am continuat să urcăm până în vârf. Dacă în prima parte, scările erau largi și relativ ușor de urcat, după nivelul acoperișului, spirala de scări a devenit tot mai îngustă și înclinată, încât, dacă ești claustrofob, nu ți-aș recomanda să urci până acolo. Dar priveliștele minunate din domul bisericii au meritat tot efortul depus pentru a ajunge acolo sus. Vederea impresionantă asupra pieței Sf. Petru, a grădiii și muzeului Vaticanului au fost uluitoare. Am fi putut sta aici ore întregi, doar privind frumoasele împrejurimi, dar am știut că există multe alte lucruri interesante de văzut și de făcut, așa că după o jumătate de oră am decis că este timpul să începem coborârea.

St. Peter's square seen from the top of St. Peter's Basilica in Vatican city, Rome, Italy

Piața Sf. Petru văzută de pe domul bazilicii Sf. Petru în Vatican

Palace of the Governorate and Vatican gardens seen from the rooftop of St Peters Basilica

Grădinile Vaticanului văzute de pe domul bazilicii Sf. Petru în Vatican

În drumul nostru, ne-am oprit din nou la nivelul acoperișului, dar de această dată în exterior, de unde puteam vedea detaliile cupolei și statuile de pe fațada bazilicii. Există, de asemenea, un magazin de suveniruri la acest nivel pentru cei care doresc să ia acasă o amintire tangibilă din Vatican.

Roof top of St. Peter's Basilica in Vatican city

Pe acoperișul bazilicii Sf. Petru

O slujbă de neuitat

Ajunși din nou în bazilică, am auzit că există o Liturghie în limba germană, așa că am decis să participăm la ea. Fiindcă în acea zi, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, îl vizita pe Papă, în altarul principal a avut loc o slujbă specială, unde un grup de muzicieni din Bayern au fost invitați să cânte la instrumentele lor. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am avut în timpul Liturghiei. A fost atât de emoționant și înălțător încât mă gândesc serios să revin într-o zi pentru a participa la o Liturghie de duminica sau la o audiență papală.

Mass at the central Altar inside St Peter's Basilica in Vatican, Rome, Italy

Finalul Liturghiei ținută în altarul principal al bazilicii Sf. Petru din Vatican

O vizită la Vatican este o experiență unică și nu contează dacă ești catolic, ortodox (așa cum suntem noi) sau nu ești creștin deloc, Vaticanul (și în special Bazilica Sf. Petru) te va impresiona cu siguranță și va rămâne în sufletul tău pentru totdeauna, deoarece este un loc special, unde îți poți umple inima cu pace și bucurie.

Related posts:

Ai ceva de spus?