Singapore – Sfaturi de călătorie


Singapore este unul din cele mai sigure și prietenoase orașe pentru turiști, dar chiar și așa, pentru a avea o excursie cât mai relaxantă și plăcută, este bine să știi anumite lucruri înainte de plecare. Pentru aceasta, ți-am împărtășit mai jos câteva sfaturi de călătorie, care să te ajute în planificarea călătoriei tale.

Cum ajungi acolo

Aeroportul Changi este unul dintre cele mai bine conectate aeroporturi din lume, așa că nu îți va fi greu să găsești un zbor spre această destinație, indiferent în ce parte a globului te afli. Singapore Airlines, compania aviatică națională a Singaporelui, zboară în peste 50 de destinații internaționale din 30 de țări, de pe 5 continente. Din păcate, pe lista acestor țări nu se regăsește și România.

Zona de check-in de pe Aeroportul Changi

Cu toate acestea, poți găsi cu ușurință un zbor cu escală spre Singapore de la București. Îți recomand Turkish Airlines sau Qatar Airways, două companii premium, care pe lângă serviciile de 5 stele pe care le oferă, au și prețuri convenabile. Sau dacă locuiești în partea de vest a țării, ai opțiuni mai variate de la Budapesta sau Belgrad, unde pe lângă Qatar Airways sau Turkish Airlines, mai zboară și Emirates sau Etihad, toate oferind conexiuni foarte bune spre Singapore. În mod normal bilete costă în jur de 500€-600€, dar dacă ai norocul să găsești o ofertă, poți zbura și cu mai puțin de 450€.

Avionul Emirates A380 cu care am zburat la întoarcere

Dacă plănuiești să vizitezi mai multe destinații în Asia de sud-est, poți zbura între ele cu companii low-cost locale, cum ar fi Scoot (compania low-cost din Singapore), AirAsia (cea mai mare companie low-cost din Asia), Tiger Air sau JetStar.

Când să mergi

Singapore, o țară cu climat tropical, e situată la aproximativ 1,5 grade nord de Ecuator, astfel că toate zilele și nopțile sunt extrem de călduroase, iar diferențele sezoniere sunt practic inexistente. Chiar dacă plouă aproape zilnic, ploaia nu durează de obicei mai mult de o oră; excepție fac lunile noiembrie – ianuarie, când musonul de nord-est ajunge în Singapore și aduce cu el ploi torențiale și uneori de durată mai lungă.

Sezonul de vârf este din noiembrie până prin iunie, perioadă în care poți să te aștepți la prețuri mai mari la cazări. De asemenea, ar trebui să ții cont când îți planifici călătoria, de cele două mari vacanțe școlare din iunie și decembrie, deoarece în aceste perioade toate obiectivele turistice vor fi mai aglomerate.

Transportul în Singapore

Majoritatea călătorilor ajung în Singapore cu avionul. De la aeroport, cea mai rapidă și economică cale de a ajunge în oraș este cu metroul. Acesta operează de dimineața de la 5:30 până seara la 23:18, și costă mai puțin de 1,7€ pentru cea mai lungă cursă. De la terminalul 2 și 3 al aeroportului poți să ajungi pe jos până la stația de metrou. De acolo mergi 2 stații până la stația Tanah Merah, iar apoi ia linia verde (est-vest) pentru a ajunge unde îți dorești.

Stație tipică de metrou

Înainte de a urca în metrou, își recomand să achiziționezi cardul EZ-Link de la ghișeul de bilete localizat în aeroport. Prețul de vânzare e de 8€, din care 4,7€ este valoarea stocată pe card și 3,3€ costul efectiv al cardului. Având în vedere că fiecare călătorie te va costa cu 30% mai puțin decât prețul standard al unui bilet, consider că, dacă ai de gând să te plimbi mai multe zile cu mijloace de transport în comun, se merită să achiziționezi cardul. Când valoarea stocată pe card scade sub prețul celei mai lungi călătorii posibile, va trebui să-l reîncarci. Poți să faci acest lucru în orice mini-market 7Eleven, stație de metrou, dar și în multe alte locuri. La sfârșitul călătoriei, poți să returnezi cardul la orice punct de vânzare autorizat, iar valoarea rămasă îți va fi înapoiată.

Cardul EZ-Link poate fi folosit și pentru a cumpăra bunuri și servicii din diferite magazine și restaurante partenere.

Cu toate că rețeaua de metrou a Singaporelui este destul de extinsă, există locuri în care aceasta nu ajunge încă (liniile de metrou sunt în continuă extindere). Dacă hotelul tău este mai departe de stația de metrou sau vrei să ieși din oraș, poți să iei un autobuz și să plătești cursa tot cu cardul EZ-Link.

În cazul în care ajungi târziu cu avionul, iar metroul și autobuzele nu mai funcționează, îți recomand să iei un taxi de la aeroport. Cursa până în centrul orașului va costa între 13€ and 26€, iar durata va fi de aproximativ jumătate de oră.

Traficul rutier

Cu toate că există companii de închiriat mașini la aeroportul Changi, prețul de închiriere și tarifele de parcare în oraș ((1,5-2,5€/30 minute în timpul zilei) sunt extrem de ridicate, iar în plus trebuie să plătești taxă de drum pentru unele autostrăzi și bulevarde principale. Având în vedere că țara este mică, iar locurile turistice sunt foarte bine conectate de mijloace de transport în comun, nu ți-aș recomanda să închiriezi o mașină.

Dar în cazul în care totuși dorești să conduci, ține minte că fiind o fostă colonie britanică, Singapore a urmat exemplul Marii Britanie, conducând pe partea stângă a drumului.

Traficul în centrul orașului

Unde să stai

Singapore este cel mai scump oraș din sud-estul Asiei, așa că nu te aștepta la prețuri prea mici la cazare. În funcție de preferințele tale, o noapte de cazare în Singapore te poate costa de la 10€ (pentru un pat într-un dormitor dintr-un hostel sau pensiune), până la peste 350€ (pentru o cameră într-un hotel de 5 stele, precum Marina Bay Sands).

Comparativ cu vestul Europei, consider că prețurile cazării în Singapore sunt mai mari. De exemplu, întotdeauna caut pe booking.com un hotel sau pensiune, care să îndepliniească următoarele cerințe: să fie de minim 3 stele, cu nota primită din recenzii cel puțin 7, să fie în apropiere de o stație de metrou sau autobuz și să ofere cameră cu baie privată și Wi-Fi. Dacă în vestul Europei, găsesc camere care să se încadreze în aceste criterii cu prețuri începând de la 35€-40€, în funcție de țară, în Singapore nu am gasit sub 50€.

Cel mai cunoscut hotel din Singapore, Marina Bay Sands de 5*

Unde să mănânci

Dacă vrei să găsești mâncare ieftină și delicioasă, îți recomand să cauți un Hawker Center (un fel de piață în care găsești multe standuri cu mâncare), locul unde mănâncă și localnicii. Acolo se găsesc mâncăruri tradiționale singaporeze, dar și delicii culinare din toate colțurile lumii (mâncare chinezească, vietnameză, occidentală, etc.). Aici un fel principal de mâncare poți să-l găsești chiar și cu 3€.

Piața de mâncare Telok Ayer din centrul orașului

Pentru o experiență culinară autentică îți recomand Maxwell Road Food Center. Dacă ajungi acolo încearcă orezul cu pui hainanez, de la standul Tian Tian Hainanese Chicken Rice, meniu de care au fost impresionați până și Anthony Bourdain și Gordon Ramsey. Standul a devenit cunoscut și este vizitat de turiști din toate părțile lumii, după ce proprietarul standului a concurat la un show culinar împotriva lui Gordon Ramsey și a câștigat.

Maxwell Road Food Center, cu standul de pui hainanez în partea dreaptă

Dacă ți se face foame și ești în preajma vreunui centru comercial, caută food court-ul din interiorul acestuia (fiecare mall are un food court). Meniurile sunt asemănătoare cu cele din piețele de mâncare, iar prețurile sunt acceptabile.

Prânzul la food-courtul unui centru comercial

Singapore este locul ideal și pentru iubitorii de fructe. În fiecare piață sau food court vei găsi standuri cu fructe exotice proaspăt tăiate și cu cele mai bune smoothie-uri pe care le-am băut vreodată.

Fructe (exotice) proaspăt tăiate într-o piață locală

Iar dacă mergi în Singapore și te întrebi ce apă să cumperi, nu îți fă probleme, pentru că vei găsi și apă autentic românească pe rafturile supermarketurilor. Chiar dacă pare de necrezut, apa minerală Borsec a ajuns și în Singapore, iar localnicii o consideră apă premium. O sticlă de 750 de ml costă aproximativ 10 lei într-un supermarket, fiind de mai bine de 5 ori mai scumpă decât o sticlă de apă locală.

Surprinzător, apa minerală românească Borsec este vândută ca și apă premium în Singapore

Schimb valutar

Moneda oficială în Singapore este dolarul singaporez (S$). Deși birourile de schimb valutar acceptă pentru schimb multe monede străine, cel mai bun curs îl vei obține pentru dolarul american. Euro este deasemenea acceptat la toate casele de schimb valutar, la un curs destul de bun.

Ti-aș recomanda să schimbi în aeroport o sumă care să-ți ajungă pentru a cumpăra cardul EZ-Link și pentru alte mici cheltuieli și să cauți apoi în oraș un birou de schimb cu un curs mai bun. Dacă te afli în Chinatown, îți recomand biroul de schimb valutar care se află la intrarea în piața Tanjong Pagar. Acesta este folosit și de localnici și iar cursul oferit este foarte bun. Vei găsi schimburi valutare și în centrele comerciale din Singapore, dar nu la un curs la fel de bun ca cel de aici.

Centrul comercial de la Marina Bay Sands

Viza

Cetățenii a mai mult de 75% din țările lumii nu au nevoie de viză pentru a vizita Singapore. Printre aceștia se regăsesc și cetățenii români, care pot sta până la 90 de zile de la data intrării și care au nevoie doar de un pașaport valabil minim 6 luni de la data ieșirii.

Cu toate acestea, polițiștii de frontieră te pot ruga să le arăți biletul de ieșire din Singapore și să le dovedești că ai fonduri suficiente pentru a te întreține pe perioada șederii (poate ar fi bine să ai cu tine un extras de cont recent).

Tipul de priză

În Singapore se folosește tipul G de priză (trei găuri, formă pătrată, identic cu cel folosit de Marea Britanie). Voltajul este de 220-240 V, iar frecvența 50 Hz.

Returnarea de taxe

Turiști pot să revendice taxa de 7% aplicată pentru bunuri și servicii, dacă achiziționează de cel puțin S$100 (67€) pe un bon, de la anumite magazine participante. Mai multe detalii despre returnarea acestei taxe poți găsi aici.

Legi și reguli

Singapore este poate cel mai curat oraș din lume, iar acest lucru se datorează în principal regulilor stricte introduse de guvernul singaporez, în ceea ce privește păstrarea curățeniei. Singaporele este supranumit și „orașul amenzilor”, deoarece dacă încalci legile, ești pasibil de amenzi extrem de mari.

De exemplu, este interzis să mănânci, bei, fumezi sau să mesteci gumă (cu excepția celei terapeutice) în locuri publice, iar dacă încalci această regulă, amenda începe de la 335€. De asemenea, nu ai voie să aduci fructul durian în locuri publice sau în hoteluri, deoarece au un miros extrem de neplăcut și puternic.

Amenzile sunt scrise peste tot în metroul din Singapore

E bine de știut și că poți să iei amendă dacă te conectezi la rețeaua de Wi-Fi a altcuiva, dacă hrănești porumbeii sau uiți să tragi apa la o toaletă publică.

Deși am încercat să îți împărtășesc tot ce mi s-a părut important de știut înainte de a călători în Singapore, dacă ai nelămuriri, poți să îmi lași un comment fie pe blog, fie pe Facebook și o să îți răspund în cel mai scurt timp.

Related posts:

Ai ceva de spus?