Malta – perla Mediteranei (2) 1


Dacă ajungi în Malta, ar fi păcat să nu vizitezi și insula Gozo, iar dacă snorkelingul și înotul se află pe lista ta de „to do” în vacanță, îți sugerez să dai o fugă și pe insula Comino.

Cu toate că și Malta este o insulă mică, în care poți să ajungi foarte repede dintr-un punct în altul, Gozo o întrece. Odată ajuns în port îți va lua mai puțin de jumătate de oră să o parcurgi până în celălalt capăt, dar să nu te lași dus în eroare de acest lucru. Gozo are multe locuri minunate, care merită vizitate, așa că va trebui să-ți rezervi măcar o zi pentru a descoperi insula.

Sanap Cliffs

Primul popas pe insula Gozo a fost Sanap Cliffs. Când aveam mai puțin de 2 km până la stânci, drumul a devenit neasfaltat și din ce în ce mai îngust, așa că am parcat mașina pe marginea drumului și am continuat pe jos.

Sanap Clifs on Gozo island, Malta

Sanap Cliffs pe Insula Gozo, Malta

Plimbarea până la marginea stâncilor a fost rapidă și plăcută, iar odată ajunși acolo am dat de o cărare pietruită care duce la un punct de observație de unde am avut parte de o priveliște superbă. Chiar dacă doar cu câteva ore mai devreme vizitasem Dingli Cliffs, am fost mult mai impresionați de vederea de la Sanap Cliffs, despre care localnicii spun că este cel mai bine păstrat secret al insulei.

Walkway route at Sanap Clifs on Gozo Island, Malta

Cărarea pietruită la Sanap Cliffs pe insula Gozo, Malta

Azure Window și golful Dwejra

Sunt sigură că ai auzit de celebrul Azure Window, locul în care au fost filmate și secvențe din Game of Thrones sau Contele de Monte Cristo. Ei bine, din păcate, de la începutul lunii martie acestă fereastră în stâncă, care a atras milioane de turiști în fiecare an, nu mai există. În timpul unei furtuni, arcul s-a prăbușit în mare și astfel a dispărut pentru totdeauna.

Azure Window before March 2017 - picture by Adrian Cinca

Azure Window înainte de Martie 2017 – poza Adrian Cinca

Azure Window is gone since March 2017

Azure Window nu mai există din Martie 2017

Acest lucru s-a întâmplat cu 2 săptămâni înainte ca noi să vizităm Malta, deci vă puteți imagina cât de dezamăgiți am fost când ne-am dat seama că nu vom mai vedea arcul. Când auzi lucruri de genul acesta, îți dai seama că nu ar trebui să amâni nimic în viață. Dacă îți dorești să vizitezi un loc, rezervă biletele de avion acum. Nu încerca să te convingi că poate ai putea folosi banii sau zilele de vacanță într-un mod mai bun. În cazul în care o călătorie te face fericit, atunci nu există nicio utilizare mai bună pentru timpul sau banii tăi, decât să îi investești într-o excursie . Și acest lucru este valabil nu doar pentru călătorii, ci pentru orice îți dorești să faci. Există o zicală: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi“, pentru că nu știi niciodată ce îți va aduce ziua de mâine.

Dar să ne întoarcem la Azure Window. Deși am mers la Dwejra Bay doar pentru a vedea locul în care cu doar câteva săptămâni în urmă se înălța semeț arcul din stâncă, am fost uimiți să vedem că și fără el se merită să vizitezi golful. Formațiunile de coastă dramatice cu mici bazine de apă, Blue Hole, care se spune că este paradisul scafandrilor și Fungus Rock, sunt alte atracții care te așteaptă în vecinătatea fostului Azure Window.

Sunset at Dwejra Bay nearby Azure Window on Gozo Island, Malta

Apusul la Dwejra Bay lângă Azure Window, pe insula Gozo, Malta

Trebuie să recunosc că am fost destul de impresionată de aceste formațiuni ciudate și deși nu știu exact cum au fost formate, îmi imaginez că suprafața Lunii arată exact așa.

Sunset at Dwejra Bay nearby Azure Window on Gozo Island, Malta

Apusul la Dwejra Bay lângă Azure Window, pe insula Gozo, Malta

Chiar înainte de apusul soarelui, am găsit un loc pe stânci și ne-am bucurat de priveliștea superbă a soarelui intrând în mare și a cerului înflăcărat.

Sunset at Dwejra Bay nearby Azure Window on Gozo Island, Malta

Apusul la Dwejra Bay lângă Azure Window, pe insula Gozo, Malta

Victoria și Citadela

În Gozo toate drumurile duc la Victoria. Orașul este situat în mijlocul insulei, iar drumurile principale încep/se termină în Victoria. De exemplu, dacă vrei să mergi din port la stâncile Sanap trebuie să treci prin Victoria, iar vrei să continui spre Azure Window, trebuie să te întorci în Victoria și să traversezi orașul.

Dar Victoria e mai mult decât punctul de plecare spre diferite locații turistice. Orașul în sine este un obiectiv turistic, atracția principală fiind Citadela, o fortăreață construită strategic în vîrful unui deal.

Victoria Citadel, Gozo Island, Malta

Citadela din Victoria, insula Gozo, Malta

În ultimii ani, Citadela a fost supusă unui proces de reabilitare, iar unul din principalele proiecte a fost transformarea a două rezervoare de apă într-un centru de vizitare pentru turiști, care a fost deschis deja publicului și pe care îți recomand să-l vizitezi. Centrul este localizat lângă intrarea în Citadelă , iar înăuntru vei afla mai multe detalii despre istoria cetății și a insulei, pentru ca la finalul vizitei să poți vedea un filmuleț despre eroul din Gozo, Bernardo Dupuo, care a murit luptând împotriva turcilor.

Victoria Citadel tourist info center, Gozo Island, Malta

Centrul de vizitare turistica de la Citadela Victoria pe insula Gozo, Malta

După ce am vizitat centrul turistic, am intrat în cetate, unde am fost întâmpinați de impozanta catedrală Gozo și cele două statui ale foștilor papi, Pius al IX-lea și Ioan Paul al II-lea, care au și vizitat insula.

Image Malta Gozo Cathedral

Catedrala din Victoria cu statuile foștilor papi

Apoi ne-am pierdut prin labirintul de străduțe înguste ale Citadelei și ne-am încheiat vizita plimbându-ne pe zidurile cetății și admirând panorama mirifică a insulei.

Rural Gozo Island seen from Victoria Citadel

Zona rurală a insulei Gozo văzută de la Citadela Victoria

Cum ne-a plăcut cetatea foarte mult, am vrut să o vedem atât pe timp de zi, cât și după apusul soarelui. Dacă pe parcursul zilei, citadela este plină de viață, odată cu lăsarea întunericului se așterne liniștea, iar priveliștele sunt pur și simplu încântătoare.

Victoria Citadel, Gozo Island, Malta by night

Citadela din Victoria, insula Gozo, Malta văzută noaptea

Bisericile Maltei

Malta este o țară foarte religioasă, iar bisericile ei stau mărturie acestui fapt. Se spune că în Malta și Gozo sunt destule biserici, încât să poți vizita câte una nouă în fiecare zi a anului. Cu toate că sunt foarte multe și pe insula principală, mi se pare că cele din Gozo sunt mai impresionante. Acestea sunt construite în vârful câte unui deal și din aproape orice loc de pe insulă, poți zări în depărtare cel puțin una.

View from Victoria Citadel to Xewkija Rotunda chruch on Gozo Island, Malta

Vedere de la Citadela Victoria spre Biserica Rotunda din Xewkija pe insula Gozo, Malta

Insulele surori

După ce am văzut atât Malta, cât și Gozo, am rămas cu impresia că aceste două insule sunt cu adevărat ca două surori, Gozo fiind din punctul meu de vedere sora mai mică și mai frumoasă: cele două semănă atât de mult, dar în același timp sunt foarte diferite. În ceea ce privește atracțiile turistice, aș spune că Citadela seamănă cu Mdina, Azure Window poate fi comparată cu Blue Grotto, iar Sanap Cliffs sunt o copie a Dingli Cliffs, așa că uneori ai senzația unui déjà vu. Pe de altă parte, cele două insule nu ar putea fi mai diferite, în ceea ce privește atmosfera: dacă Malta este renumită pentru petreceri, festivaluri și viața de noapte, Gozo este mult mai liniștită și mai rurală.

Sanap Clifs on Gozo Island, Malta

Sanap Cliffs pe insula Gozo arată foarte asemănător cu Dingli Cliffs pe insula Malta

Comino

Având în vedere că noi am vizitat Malta în luna martie, vremea nu a fost ideală pentru activități acvatice, astfel că am decis să sărim peste insula Comino de data aceasta. Dar din pozele pe care le-am văzut, Laguna Albastră este un petic de paradis pentru cei care iubesc înotul și plaja și cu siguranță merită o vizită.

Comino Island, Malta

Insula Comino văzută de pe feribotul Malta – Gozo

Related posts:


Ai ceva de spus?

Un gând despre “Malta – perla Mediteranei (2)